Descriere
Protecţia solului, a subsolului şi a ecosistemelor terestre, prin măsuri adecvate de gospodărire, conservare, organizare şi amenajare a teritoriului este obligatorie pentru toţi deţinătorii, cu orice titlu. (art.65, OUG nr.195/2005 privind protecţia mediului).
Solul reprezinta un ansamblu de corpuri naturale solide, situat la suprafaţa litosferei, constituit din materie organică şi minerală, produs în timpuri geologice, prin acţiunea factorilor climatici şi biotici asupra rocilor de suprafaţa, la care se adaugă din ce în ce mai mult şi acţiunea omului.
Solul este un rezervor pentru organismele vii şi un rezervor al energiei potenţiale biotice captate prin fotosinteza, respectiv al celor mai importante elemente vitale (C, N, P, K, S, Ca, Mg, etc.) şi al apei.
La nivelul judeţului Neamţ s-au identificat o serie de procese de degradare naturală şi antropică care au avut ca efect următoarele forme de degradare ale solului:
- eroziune
- alunecări de teren
- inundabilitate
- acidifiere
- compactare
- deficit de elemente nutritive
- exces de umiditate, etc.
Obiect de activitate
În domeniul Protecţiei solului şi subsolului – APM Neamţ are ca obiect de activitate:
- implementarea prevederilor legale privind protecţia, conservarea, amenajarea şi folosirea judicioasă a solului, subsolului şi ecosistemelor terestre;
- identificarea siturilor potenţial contaminate/contaminate pe tipuri de activităţi poluatoare;
- identificarea zonelor afectate/cu risc la alunecări de teren din diferite cauze;
- eficientizarea colaborării cu alte autorităţi, instituţii;
- reducerea nivelului de poluare a solului şi subsolului;
Atribuţii şi competenţe
→ transmite şi solicită operatorilor economici şi autorităţilor administraţiei publice locale completarea chestionarelor prevăzute în anexele nr.1 şi 2 ale HG nr.1408/2007 privind investigarea şi evaluarea poluării solului şi subsolului;
→ verifică, completează şi analizează răspunsurile la chestionare ale operatorilor economici şi autorităţilor administraţiei publice locale şi identifică pe baza acestora siturile contaminate/potenţial contaminate;
→ realizează lista (baza de date) siturilor contaminate/potenţial contaminate la nivelul judeţului pe care o actualizează periodic;
→ notifică operatorii economici/deţinătorii de terenuri asupra necesităţii realizării investigării şi evaluării preliminare şi/sau de detaliu a zonelor afectate;
→ aprobă programele de investigare şi evaluare a zonelor poluate şi termenele de realizare ale acestora;
→ analizează rapoartele geologice de investigare şi evaluare a poluării solului şi subsolului corespunzătoare etapei de investigare şi stabilesc măsurile ce se impun;
→ analizează studiile de evaluarea riscului şi studiile de fezabilitate privind programele de remediere şi decide necesitatea acţiunilor de remediere a zonelor poluate;
→ analizează şi aprobă programele de remediere a zonelor în care solul, subsolul şi corpurile de ape subterane sunt afectate, programele de monitorizare din timpul remedierii şi post remediere, precum şi termenele de realizare ale acestora;
→ urmăreşte evoluţia lucrărilor de remediere şi rezultatelor monitorizării post remediere;
→ completează şi actualizează baza de date privind gestionarea siturilor contaminate;
→ analizează documentaţiile depuse pentru solicitarea actelor de reglementare pentru planuri, programe, proiecte publice sau private şi activităţi care pot avea un efect semnificativ asupra solului, subsolului şi apelor subterane;
→ furnizează datele tehnice necesare îndeplinirii obligaţiilor de raportare conform legislaţiei internaţionale din domeniul protecţiei solului şi subsolului;